-
București, mai 2022 – River Development anunță că Instituția Internațională SEK își deschide prima școală din România într-o clădire din Sema Parc, pentru activități educaționale curente și extindere viitoare. Tranzacția a fost intermediată de ESOP Consulting, companie locală de consultanță specializată în servicii imobiliare.
Fondată în 1892, Instituția Internațională SEK oferă elevilor săi un program de studii trilingve și excelență academică care începe în educația timpurie a copiilor și poate continua până la programele de doctorat din cadrul universităților SEK. Toate cele 26 de centre educative SEK sunt recunoscute oficial în cele 17 țări în care activează, au infrastructură educațională modernă și echipe de predare de primă clasă.
Spațiul închiriat în Sema Parc se află într-una dintre clădirile existente, complet modernizată și autorizată, cu acces direct în Splaiul Independenței și are o suprafață interioară de 2.553 de metri pătrați, dispusă pe două nivele, precum și alți 4.162 de metri pătrați de curte interioară, cu spații verzi și posibilități de amenajare în acord cu cerințele și nevoile unei unități de învățământ. Clădirea, care se află la câteva minute de Opera Română și Palatul Parlamentului și care acces la mijloace de transport în comun, permite nu doar organizarea fluxului educațional curent, dar și extinderea ulterioară, de la programa de grădiniță și școală primară, către învățământul gimnazial și liceal.
- Grădinița și școala primară SEK Bucharest International School își deschid porțile în septembrie 2022, iar înscrierile se fac începând cu data de 3 mai. Părinții interesați pot programa o întâlnire cu conducerea școlii accesând https://sekbucuresti.ro/admissions/admission-criteria/ sau la adresa de email admission@sekbucuresti.ro. Locurile sunt limitate, cu prioritate pentru cei care lucrează sau vor locui în Sema Parc.
„În calitate de educatori, misiunea noastră principală este să aducem inspirație, cunoștințe și inovație pentru fiecare dintre elevii noștri, pentru a-i forma să-și atingă potențialul și prin activitatea academică. Prin programe dinamice, ne străduim să dezvoltăm indivizi cu puternice calități colaborative, comunicative, morale și creative, cu pasiune pentru învățare pe tot parcursul vieții. Pentru că locul în care ne vom desfășura activitatea educațională este esential să fie în acord cu valorile noastre, am ales să ne deschidem școala în Sema Parc, într-o clădire care are de la prima vedere aerul unei școli cu tradiție. Ne vom deschide porțile în luna septembrie cu programe de grădiniță și școală primară, iar pe măsură ce elevii noștri vor crește, ne vom extinde oferta academică la învățământul gimnazial și liceal”- declară Alina Pele, Director al SEK Bucharest International School.
„O școală în Sema Parc este ceea ce ne-am dorit din primul moment în care ne-am anunțat intențiile de dezvoltare a acestui proiect. Faptul de a fi fost alegerea celor de la SEK Bucharest International School – o școală internațională, cu puternică tradiție, este o confirmare a faptului că potențialul acestui loc este extraordinar, pentru a crește și dezvolta o comunitate în adevăratul sens al cuvântului. Suntem încântați că vom avea o funcțiune atât de importantă, cum este cea educațională, pentru comunitatea din Sema Parc. Suntem convinși că beneficiul va fi substanțial pentru întreaga zonă a orașului.” – a declarat Ioana Mușat, Lease Manager la River Development.
„Găsirea unei clădiri potrivite în zona centrală a Bucureștiului pentru o școală privată, care pune accentul atât pe educație, cât și pe spațiu verde și libertatea de mișcare, a reprezentat o provocare pentru colegul nostru Bogdan Caraman, care a asistat SEK Bucharest International School în alegerea primei lor locații din România. Împreună cu echipa River Development, dezvoltatorul proiectului Sema Parc, am găsit cea mai potrivită soluție. Credem că astfel zona de centru-vest a Bucureștiului va beneficia începând din acest an de o alternativă educațională valoroasă, atât pentru cei ce lucrează în al doilea pol de spații de birouri ca mărime din București, cât și pentru locuitorii sectoarelor 5 și 6, unele dintre cele mai populate sectoare ale capitalei.” – a adăugat Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting | CORFAC International