Depanero, cea mai mare firmă de service electro-IT din România, s-a mutat în Sema Parc
  • București, 28 septembrie 2022 – River Development, dezvoltatorul proiectelor Sema Parc și The Light, anunță închirierea unui spațiu de peste 4.000 mp către Depanero, cea mai mare firmă de service electro-IT din România și parte din grupul eMAG, în două dintre clădirile din Sema Parc. Tranzacția a fost intermediată de Griffes România, o companie locală de consultanță specializată în servicii imobiliare, marketing și configurare a noilor companii care vin în România.

De la finalul lunii septembrie, Depanero își va desfășura activitatea în două dintre clădirile din zona estică a parcului de afaceri. O suprafață de peste 4.000 mp a fost rezervată pentru relocarea activității echipelor tehnice, de operațiuni și customer support. De aici vor fi asigurate serviciile de consultanță, diagnosticare, reparații și instalare pentru produse în garanție și în post-garanție de la peste 60 de branduri. În cea de-a doua clădire cu acces stradal din Splaiul Independenței și de lângă stația de metrou „Petrache Poenaru” va fi asigurat serviciul de recepție clienți, unde pot fi predate direct echipamentele defecte.

„Sema Parc are nu doar dimensiunea unei comunități de afaceri, dar și toate beneficiile pe care aceste afaceri le pot asigura clienților și partenerilor lor. Depanero va putea oferi tuturor clienților săi beneficiul unei accesibilități foarte bune, disponibilitatea locurilor de parcare și o infrastructură de conectare cu cele mai importante zone ale orașului. Suntem încântați că au ales Sema Parc pentru relocarea și extinderea afacerii lor și că, prin aceasta, am putut să adăugăm o componentă funcțională importantă și valoroasă comunității locale,” declară Tina Vîrlan, Lease Manager River Development.

„Activitatea Depanero s-a diversificat foarte mult în ultimii ani. Încheiem constant parteneriate cu branduri noi și extindem mereu serviciile pe care le oferim atât clienților individuali, cât și celor corporate. Aveam nevoie de un sediu nou, care să răspundă tuturor acestor schimbări și provocări și care să fie ușor accesibil clienților noștri ca și vechea locație. Procesul de căutare și selecție nu a fost ușor, deoarece activitatea pe care o desfășurăm impune criterii foarte stricte, atât de dotări, suprafețe, cât și de accesibilitate. Sperăm într-un parteneriat de lungă durată, credem că am făcut cea mai bună alegere și îi așteptăm cu drag pe clienții noștri din această toamnă în noul sediu Depanero”, declară Irina Mincinopschi, director general Depanero.

 Suntem bucuroși că am contribuit la îmbogățirea Sema Parc cu o asemenea facilitate precum centrul de reparații și diagnoză Depanero, care va aduce plus valoare atât rezidenților, cât și utilizatorilor externi. De asemenea, din ipostaza de firmă cu capital românesc, suntem onorați să fim consultanții unuia dintre cei mai vechi și mai mari dezvoltatori din România și ai unui brand local prietenos și cu reputație”, declară Andreea Păun, Managing Partner Griffes