Comdata închiriază peste 4.000 mp în clădirea The Light One

River Development, compania care dezvoltă proiectul mixed-use The Light, anunță semnarea unui contract de închiriere cu Comdata pentru un spațiu de birouri de aproximativ 4.200 mp în cadrul primei clădiri a ansamblului – The Light One. Sediul companiei va deveni operațional în aprilie 2020 pentru o perioadă de peste 5 ani.

Noul centru multilingv de Customer Management de la București al Comdata, centru care își va desfășura activitatea pe două niveluri, va permite companiei să devină unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii multilingve de Customer Management BPO din România. Comdata va oferi birouri ultra-moderne și de înaltă calitate pentru cei aproximativ 400 angajați în faza de start-up, în cea mai nouă zonă birouri de top din București.

„Comdata devine cel mai nou chiriaș prezent în The Light One, diversificând mixul de companii care își desfășoară activitatea în clădire și demonstrând astfel versatilitatea spațiilor și adaptabilitatea lor la o gamă largă de business-uri. În plus, prin parteneriatul cu unul din cei mai importanți jucători din piața de outsourcing, cum este Comdata, creștem comunitatea tehnologică care se proliferează în imediata proximitate a Politehnicii”, a declarat Ion Rădulea, CEO River Development.  

Noul centru Comdata din România va deservi companii multinaționale ce au nevoi multi-country și/sau nevoi multingve de management al clienților cu cea mai bună tehnologie și platformă digitală pentru BPO. Compania își dorește să ofere servicii atât în limbile europene de top, cât și în limbi mai puțin circulate, precum cele scandinave și cele din Estul Europei.

“Serviciile multilingve sunt o prioritate strategică pentru Comdata, iar cererea din partea companiilor globale a crescut cu 33% din 2018 în 2019. În București, regăsim un puternic mix de limbi europene, cu mai bine de 20 de limbi vorbite, foarte mulți tineri vorbitori de limbi străine și un mediu multicultural. Forța de muncă din București are experiență atât în BPO, cât și în SSC (shared services centers), ca profesioniști din prima linie, dar și ca manageri. Ei sunt profesioniști competenți pe care ne vom baza pentru a gestiona complexitatea tot mai mare a interacțiunilor pe care clienții globali vor să o adreseze la cele mai înalte standarde și am ales o locație perfect conectată cu orașul și un spațiu de birouri customizabil nevoilor noastre”, a declarat Andreas Milbert, Group Chief Operating Officer al Comdata.

Întreaga clădire The Light One are o suprafață închiriabilă de 21.653 mp (GLA), un regim de înălțime de 11 etaje supraterane și două subsoluri, având o suprafață închiriabilă pe etaj de 2.100 mp. The Light One se distinge printr-un nivel ridicat de flexibilitate și un add-on factor minim în București, de doar 5%. Clădirea utilizează cea mai înaltă tehnologie în ceea ce privește încălzirea, răcirea și ventilarea aerului, având integrat un sistem de aport de aer proaspăt. Fațada clădirii este prevăzută cu pereți-cortină care asigură calitatea și controlul optim al luminii, o secțiune a fațadei de sticlă fiind testată la scară reală pentru infilitrații (aer – apă – vânt) la sediul Reynaers Technology Centre din Belgia.

The Light One este prima fază de dezvoltare a proiectului mixed-use The Light care, la finalizare, va fi format din trei clădiri de birouri (98.721 mp suprafață închiriabilă) și un ansamblu rezidențial (196 apartamente), completate de facilități conexe, precum zone pentru socializare, zone speciale de luat masa, spații de promenadă, spații verzi sau zone dedicate pentru retail și well-being.

Poziționat într-o zonă foarte accesibilă, pe Bulevardul Iuliu Maniu, proiectul este amplasat în cel mai nou pol de dezvoltare imobiliară – zona de centru-vest a Bucureștiului, la 280 m de stația de metrou Politehnica și 10 minute de centrul orașului.

Comdata se alătură astfel mixului variat de chiriași prezenți deja în clădirea The Light One: Clinica Medicală Regina Maria, cu cea mai mare policlinică privată de pediatrie din București, un nou centru Kinetic, precum și centrul de wellness Sweat Concept One.

 

Despre River Development

River Development este un dezvoltator imobiliar autohton, susținut de o echipă de profesioniști cu o vastă experiență în planificarea, dezvoltarea și gestionarea de proiecte imobiliare. Prin conceptele, amploarea și unicitatea proiectelor aflate în derulare și a celor care vor urma, și, nu în ultimul rând, prin abordarea inovativă și curajoasă, River Development își propune schimbarea arealului central-vestic al Bucureștiului, redând societății un spațiu urban modern și armonios pentru oamenii care aleg să locuiască sau să lucreze aici.