River Development a fost premiat pentru „Cea mai mare dezvoltare office a anului”

Cu ocazia evenimentului anual pe care Forbes România îl dedică industriei imobiliare de birouri, River Development a fost premiat pentru „Cea mai mare dezvoltare office a anului”.

Acest premiu este o recunoaștere a celei mai recente dezvoltări, clădirile de birouri London și Oslo, din cadrul proiectului Sema Parc, în suprafață totală de aprx. 31.500 mp GLA. Finalizate în 2022, London și Oslo continuă seria clădirilor de clasă A, noi ca expresie arhitecturală, ce se disting prin poziționare, conectivitate cu orașul, facilități și eficiență energetică. Și prin aceste două noi construcții remarcabile, Sema Parc își reafirmă vocația de comunitate de amploare, în zona central vestică a capitalei, în continuă transformare și creștere.

Gala Forbes Best Office Buildings – The New Way of Working este un eveniment de clasă, dedicat celor mai importante proiecte imobiliare din segmentele de birouri, retail, comercial și industrial și recompensează cei mai activi și inovatori jucători din domeniu. River Development este unul dintre dezvoltatorii locali cu vocație din București, care propune prin cele două proiecte de reconversie urbană ale sale – Sema Parc și The Light – un concept de funcțiuni mixte – birou, rezidențial și comercial menite să transforme o mare parte a orașului.

Felicitări întregii echipe River Development!